
Prețuri plafonate pentru noi alimente până la finalul anului. Vezi lista
Aleșii propun prelungirea plafonării adausului comercial la alimente de bază până la finalul anului. Decizia, care este de fapt un amendament la legea adoptată acum trei luni. Pentru a intra în vigoare trebuie să primească și votul Camerei Deputaților.
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Florin Barbu a anunțat pe 14 septembrie că va avea discuții cu toți factorii implicați, procesatorii cât și retailerii, în vederea posibilității prelungirii măsurii de limitare a adaosului comercial la alimentele de bază.
”Așa cum am procedat și la aprobarea ordonanței, am dorit să avem un dialog cu procesatorii și cu retailerii. Același lucru se va întâmpla și în perioada următoare. În funcție de discuțiile pe care le vom avea, vom veni cu o completare la aceste produse sau sigur poate să fie inclusiv un acord pe care putem să îl încheiem și cu retailerii. Vreau să mulțumesc pe această cale atât procesatorilor, cât și retailerilor că au respectat această ordonanță și din câte se vede și, așa cum a spus și Consiliul Concurenței, în medie, anumite alimente de bază au scăzut și cu 49%”, a explicat Florin Barbu.