2Foto© mediafax.roPrimele două comune care anunță oficial comasarea, după programul de stimulente financiare anunțat de CJ Timiș
Anunțul a fost făcut luni, în plenul Consiliului Județean Timiș, de către primarii celor două localități, Ionel Lupu (Mașloc) și Gheorghe Carcea (Fibiș), care au declarat oficial că vor să se unească și să formeze o singură comună.
Alfred Simonis a transmis că demersul nu este unul simbolic, ci „un demers administrativ concret”, care ar putea duce la o utilizare mai eficientă a banilor publici, la optimizarea administrației locale și la creșterea capacității de atragere a fondurilor europene.
Urmează referendum în cele două comune Potrivit șefului CJ Timiș, procesul de unificare va trebui să parcurgă toate etapele legale, inclusiv consultarea populației prin referendum, cel mai probabil în toamna acestui an. Simonis spune că autoritățile vor merge în comunități pentru a explica avantajele comasării.