Primii șapte dintre cei 20 de ostatici eliberați din Gaza, predați armatei israeliene15Foto1Video© mediafax.ro

Primii șapte dintre cei 20 de ostatici eliberați din Gaza, predați armatei israeliene

, 19 știri, 10 vizualizări

Biroul prim-ministrului israelian a anunțat luni că familiile celor șapte ostatici eliberați din captivitatea din Fâșia Gaza au fost informate că aceștia se află în mâinile armatei israeliene.

Ostaticii urmează să fie transportați în Israel în orele următoare.

Guvernul Israelului este hotărât să asigure întoarcerea tuturor ostaticilor deținuți de inamic și va urmări această misiune cu determinare și perseverență”, se arată în comunicatul transmis de Biroul Prim-ministrului, care a adăugat că executivul „îi îmbrățișează pe cei care se întorc acasă”.

În total, 20 de ostatici urmează să fie eliberați în cadrul actualului acord, după luni de negocieri mediate internațional, scrie Times of Israel.

Împreună am făcut imposibilul și ne-am adus oamenii acasă
Donald Trump,
Donald Trump promite „o nouă eră de pace” în Orientul Mijlociu
Asta nu era în discurs, dar, ce să vezi, îmi plac oamenii aceștia de aici
Donald Trump,
Hamas a eliberat toți cei 20 de ostatici aflați în viață, după doi ani…
Va fi o forță mare și puternică
Donald Trump,
Hamas afirmă că toți ostaticii israelieni în viață au fost eliberați.…