
Primul ministru Ilie Bolojan vorbește de reduceri de personal în administrația locală
E foarte posibil să avem reduceri de personal, pentru că în multe locuri personalul e supradimensionat, a declarat duminică premierul Ilie Bolojan, referindu-se la reforma în administrația publică.
Premierul a vorbit la Antena 3 CNN despre al doilea pachet al măsurilor adoptate de Guvern.
„Al doilea pachet va avea efecte, poate nu imediate, dar începând de anul viitor, efectele lui se vor vedea și vine să răspundă problemelor majore pe care le avem, care sunt legate de deficitul bugetar, de criza bugetară”, a declarat Bolojan spunând că este vorba de veniturile prea puține pe care le încasăm, cheltuieli prea mari pe care am ajuns să le facem, și de investițiile mari pe care le-am semnat și pe care nu le mai putem finanța în ritmul în care s-ar dori.
El spune că pe categoria de cheltuieli sunt două pachete importante.