
Prințul Charles ar fi primit pungi care conțineau milioane de euro în timpul unor întâlniri cu un politician de rang înalt din Qatar
Prințul Charles ar fi primit un total de 3 milioane de euro în timpul întâlnirilor cu șeicul Hamad bin Jassim bin Jaber Al-Thani, fostul prim-ministru al Qatarului. Banii i-au fost înmânați moștenitorului tronului britanic într-o valiză la o anumită ocazie, într-un geamantan la o altă ocazie, precum și în saci de transport Fortnum & Mason, magazinul de lux care deține un mandat regal pentru a aproviziona casa prințului.
Se presupune că aceste predări ar fi avut loc în timpul unor întâlniri între cei doi bărbați, inclusiv o întâlnire privată între patru ochi la locuința regală "Clarence House" în 2015.
Într-o declarație, un purtător de cuvânt al Clarence House a declarat că banii dați în timpul întâlnirii din 2015 au fost "trecuți imediat la una dintre organizațiile caritabile ale prințului, fiind urmate toate procesele corecte", relatează The Guardian.