Procesul lui Mihnea Costoiu, rectorul Politehnicii din București, se închide pentru că faptele s-au prescris5Foto© libertatea.ro

Procesul lui Mihnea Costoiu, rectorul Politehnicii din București, se închide pentru că faptele s-au prescris

, 6 știri, 10 vizualizări

Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus, luni, încetarea procesului penal împotriva rectorului Universității Politehnica din București, Mihnea Costoiu, ca urmare a prescrierii faptelor, fiind anulată condamnarea de trei ani închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu pe care acesta o primise în primă instanță în dosarul „Cutezătorii”.

Pe 31 martie 2022, un complet de trei judecători de la Instanța supremă îl condamnase pe Mihnea Costoiu, fost secretar de stat în Ministerul Educației, în prezent rector al Universității Politehnica din București, la 3 ani închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, într-un dosar cu prejudiciu de 10 milioane euro legat de închirierea bazei sportive „Cutezătorii” către fostul tenismen Dinu Pescariu.

La judecarea apelului, un complet de cinci judecători de la aceeași instanță a constatat că faptele s-au prescris, fiind aplicată în acest sens o decizie a Curții Constituționale, decizia fiind definitivă.