Procurorul General a sesizat Inspecția Judiciară în cazul crimei de la Padina, după ce fiii vrăjitoarei Sidonia au fost eliberați din arest
Procurorul General al României, Alex Florența, a sesizat, marți, Inspecția Judiciară în legătură cu decizia judecătorilor de la Curtea de Apel Ploiești care au decis plasarea în arest la domiciliu a fiilor vrăjitoarei Sidonia, cunoscuți în lumea interlopă, care au ucis un om la o petrecere dintr-o pensiune din Padina.
Potrivit unui comunicat de presă, Florența a sesizat Inspecția Judiciară „constând în exercitarea funcției cu gravă neglijență, și art 271 lit. r) din Legea nr. 303/2022, constând în lipsa totală a motivării ori motivarea în mod vădit contrară raționamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiției sau demnitatea funcției de judecător sau procuror”.
Printr-o Încheiere din data de 15 mai 2024, cei doi judecători au admis contestația formulată de trei inculpați (acuzați de săvârșirea infracțiunii de omor într-un dosar penal instrumentat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița) și a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu.