Profesor bătut de un elev care fuma în curtea școlii3Foto© observatornews.ro

Profesor bătut de un elev care fuma în curtea școlii

, 8 știri, 17 vizualizări

Potrivit IPJ Galați, polițiștii au fost sesizați marți de un profesor cu privire la faptul că ar fi fost agresat de un elev, în pauza dintre orele de curs.

Polițiștii au stabilit că, bărbatul, în vârstă de 49 de ani, ar fi observat, în curtea școlii, un grup de elevi cărora le-ar fi atras atenția cu privire la interdicția de a fuma în incinta școlii.

„În acest context, unul dintre elevi, în vârstă de 18 ani, ar fi ignorat atenționarea cadrului didactic, ar fi aprins o țigară și ar fi suflat fumul către fața acestuia, moment în care între cei doi ar fi izbucnit un conflict, agresându-se fizic reciproc. În timpul agresiunii, căștile pe care elevul le-ar fi purtat pe cap ar fi fost distruse”, transmite Poliția.