Programul Casa Verde Fotovoltaice pentru persoanele fizice continuă azi cu regiunea Centru
Peste 9.300 de persoane fizice din regiunea centru s-au înscris în această dimineață în Programul "Casa Verde Fotovoltaice", bugetul alocat acestei regiuni, de peste 280 de milioane de lei, fiind rezervat integral, potrivit Administrației Fondului pentru Mediu. În acest an, programul beneficiază de un buget record, aproape 2 miliarde de lei.
El asigură o finanțare de maxim 30.000 lei pentru achiziționarea și montarea unui sistem de panouri fotovoltaice, dar și a unei instalații de stocare a energiei electrice. Pentru a beneficia de ajutorul de la stat, beneficiarii trebuie să suporte, la rândul lor, o contribuție proprie de 3.000 lei. Programul va continua mâine cu înscrierea persoanelor fizice din Regiunea Nord-Est, ce cuprinde județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui./editor Florin Lepadatu/