2Foto© antena3.roProiect al Ministerului Energiei, retras de pe site imediat după anunțul lui Bolojan despre plafonarea prețului la gaze
Proiectul de act normativ privind limitarea adaosului comercial aplicat în activitățile de comercializare en-gros și de furnizare a energiei electrice și a gazelor naturale către consumatorii finali a fost publicat pe site ca urmare a unei erori materiale și a fost retras imediat ce situația a fost identificată, precizează reprezentanții Ministerului Energiei, potrivit Agerpres.
"Ministerul Energiei a gestionat, pe parcursul mai multor luni, un proces amplu de analiză a mai multor scenarii menite să asigure prețuri mai mici la energie pentru toți românii. Aceste demersuri au fost fundamentate pe consultări constante cu toți actorii relevanți din piața de energie și integrarea propunerilor primite, în cadrul unui proces tehnic intern.
Documentul postat temporar pe site a fost publicat ca urmare a unei erori materiale. Acesta a fost retras imediat ce situația a fost identificată, pentru a evita interpretări eronate", au explicat reprezentanții ministerului.