Puiu Popoviciu scapă de condamnare în dosarul Ferma Băneasa
Curtea de Apel București a anulat vineri condamnarea de 7 ani închisoare primită în anul 2017 de Gabriel Puiu Popoviciu și a dispus achitarea omului de afaceri pentru fapte de corupție în legătură cu asocierea firmei sale, SC Băneasa Investments SA, cu Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din Capitală, pentru un teren de 224 de hectare.
Decizia vine după ce judecătorii i-au admis lui Puiu Popoviciu o cerere de revizuire a sentinței de condamnare.
Temeiul indicat de magistrați pentru achitare este că fapta nu există.
„Admite cererea de revizuire formulată de revizuentul Popoviciu Gabriel Aurel, ale cărei efecte au fost extinse și cu privire la inculpații Alecu Ioan Niculae, Bejenaru Andrei Mihai, Diaconescu Ștefan, Șerban Ilie Cornel, Pitcovici Petru Daniel, Luican Mihai Ion Florin, Toader Gabriel Răsvan, Todiraș Ioan, Minea Lizeta, Petrulian Gheorghe.