4Foto© hotnews.roPutin a pus submarinele nucleare în alertă maximă de luptă
Forțele de submarine purtătoare de rachete strategice, una din componentele triadei nucleare Rusiei, se află în stare de alertă maximă de luptă, a declarat, joi, comandantul flotei ruse, amiralul Aleksandr Moiseev, cu ocazia aniversării a 120 de ani de la crearea flotei de submarine a țării, informează EFE, citat de Agerpres.
„Sunt în stare de alertă maximă de luptă, ceea ce a fost confirmat în mod repetat în timpul inspecțiilor de control prin exerciții desfășurate anual sub comanda președintelui Rusiei”, a afirmat amiralul rus într-un interviu pentru ziarul Krasnaia Zvezda, organul oficial al ministerului apărării rus.
Articolul a fost publicat pentru a marca 120 de ani de la crearea acestor forțe prin decretul împăratului Nicolae al II-lea, care a inclus o nouă clasă de nave, submarinele, în clasificarea navelor flotei ruse.