Putin avertizează că va merge pînă la capăt în Ucraina. De ce spune că o înfrângere ar fi sinonimă cu sfârșitul statalității Rusiei
O înfrângere strategică în Ucraina ar însemna sfârșitul statalității Rusiei, declară Putin, avertizând că va merge până la capăt.
Vladimir Putin, Foto: Pavel Bednyakov / Sputnik / Profimedia
Pentru Rusia, o înfrângere strategică în Ucraina ar însemna sfârșitul statalității sale, astfel că „de ce să ne fie frică, trebuie să mergem până la capăt”, a declarat presedintele rus Vladimir Putin într-o întâlnire cu ziariștii ruși la finalul vizitei sale în Vietnam, după cea efectuată în Coreea de Nord, relatează agenția oficială de presă RIA Novosti, citată de Agerpres.
„Pentru Rusia, aceasta (înfrângerea strategică) ar însemna sfârșitul statalității sale, iată ce ar însemna asta. Aceasta înseamnă sfârșitul istoriei de 1.000 de ani a statului rus. Cred că acest lucru este clar pentru toți. Și atunci apare întrebarea, de ce să ne fie frică? Nu este mai bine atunci să mergem până la capăt? Aceasta este o logică formală elementară”, a spus Putin, răspunzând la întrebările jurnaliștilor ruși.