Radu Mihaiu: În sfârșit, Biroul Electoral Sector 2 constată cazuri de fraudă și sesizează organele de urmărire penală
Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, spune că „în sfârșit” Biroul Electoral de Sector (BES) constată cazuri de fraudă la vot la o secție de votare și sesizează organele de urmărire penală. Radu Mihaiu – al cărui contracandidat de la PSD-PNL, Rareș Hopincă, și-a proclamat victoria în alegeri – a solicitat BES să renumere voturile din 36 de voturi, pentru posibile fraude, fiindu-i aprobată solicitarea pentru doar două secții.
„În sfârșit BES constată cazuri de fraudă și sesizează organele de urmărire penală. Alegerile de la Sectorul 2 se vor lăsa cu multe dosare și anchete. La secția 248, după 4 zile de stat la porțile Biroului Electoral de Sector, au apărut voturi în plus. Coincidență sau nu, e fix cazul cu care se lăuda PSD că a mai găsit în ea 39 de voturi în plus pentru domnul Hopincă”, a scris Radu Mihaiu, luni, pe Facebook.
El a postat și un document atribuit Biroului Electoral Sector 2, care spune că „apreciază că se impune sesizarea organelor de urmărire penală” în cazul Secției 248, unde au fost menționate 9 buletine de vot în plus.