Rafinăriile Petromidia și Vega vor fi redeschise după finalizarea cu succes a reviziei planificate3Foto© zf.ro

Rafinăriile Petromidia și Vega vor fi redeschise după finalizarea cu succes a reviziei planificate

, 6 știri, 0 vizualizări

Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), anunță că a finalizat lucrările mecanice din cadrul reviziei planificate a rafinăriilor Petromidia Năvodari și Vega Ploiești, urmând ca în perioada următoare unitățile să revină etapizat la capacitatea optimă de operare.

Revizia a inclus peste 700 de lucrări de mentenanță, schimbarea catalizatorilor în șase instalații principale, precum și verificări la aproximativ 900 de echipamente, atât statice, cât și dinamice și electrice. Totodată, au fost realizate inspecții și testări pentru aproape 1.200 de conducte.

În cadrul operațiunilor, compania a obținut și recertificarea autorizațiilor de funcționare din partea ISCIR și CNCIR, necesare pentru continuarea activității.