2Foto© businessmagazin.roRăzboiul lui Trump cu Iranul complică economia SUA: inflația rămâne la 3,4%, iar Fed se pregătește să majoreze dobânzile
Rata anuală a inflației din Statele Unite s-a menținut în august la 3,4%, același nivel ca în iulie, în condițiile în care scumpirea carburanților provocată de conflictul cu Iranul continuă să împingă prețurile în sus, iar Rezerva Federală (Fed) se pregătește să decidă săptămâna viitoare asupra unei posibile majorări a dobânzii de referință.
Potrivit datelor publicate vineri de Biroul de Statistică a Muncii (BLS) din SUA, relatate de The Guardian, prețurile de consum au crescut în august cu 0,4% față de luna anterioară, cel mai rapid ritm lunar din luna mai, după un avans de numai 0,1% în iulie.
Inflația de bază, indicator care exclude componentele volatile precum energia și alimentele, a coborât la 2,4% în termeni anuali, de la 2,5% în iulie, în linie cu așteptările analiștilor. Pe o bază lunară însă, indicatorul a urcat cu 0,3%, peste estimarea de 0,2%, o evoluție urmărită îndeaproape de banca centrală americană.