Reacția antrenorului de la Girona, după 0-4 cu Real Madrid
"Trebuie să recunoști când adversarii tăi sunt mai puternici (...) Am văzut un mare Madrid în această seară. Dacă vor continua așa, cred că va fi foarte complicat să îi vedem cum pierd puncte și să nu fie campioni", a declarat antrenorul Michel.
"Este o înfrângere din care avem de învățat, care ne pune la locul nostru. Nu suntem la același nivel cu Real Madrid și mai avem încă una sau două trepte de parcurs până să ajungem la acel nivel", a adăugat el.
Aflată la cinci puncte în spatele adversarilor săi după această a doua înfrângere a sezonului, echipa sa (locul 2, 56 de puncte) va trebui să spere ca Real să greșească, dacă vrea să devină primul club care câștigă titlul în fața celor trei mari echipe din Spania (Real, FC Barcelona, Atlético) după Valencia, în urmă cu 20 de ani.