„Regina ketaminei”, femeia care i-a furnizat droguri lui Matthew Perry, condamnată la 15 ani de închisoare pentru moartea actorului3Foto© stirileprotv.ro

„Regina ketaminei”, femeia care i-a furnizat droguri lui Matthew Perry, condamnată la 15 ani de închisoare pentru moartea actorului

, 5 știri, 0 vizualizări

O femeie din Los Angeles, supranumită „Regina ketaminei”, a primit o pedeapsă de 15 ani de închisoare pentru distribuirea de droguri care au dus la moartea actorului Matthew Perry, celebru pentru rolul Chandler Bing în serialul „Friends”.

Jasveen Sangha, în vârstă de 42 de ani, a pledat vinovată în septembrie anul trecut pentru cinci capete de acuzare, inclusiv distribuire de ketamină, un anestezic disociativ cu efecte halucinogene, care poate fi letal dacă este folosit necorespunzător. Potrivit News.ro, judecătorul a subliniat că Sangha trebuie să răspundă pentru faptele sale și a remarcat că nu a arătat remușcare în perioada de după arestare.

Sangha a izbucnit în lacrimi în timpul în care rudele lui Perry s-au adresat instanței și a recunoscut: „Deciziile mele greșite au distrus viețile unor oameni. Îmi este profund rușine și îmi pare rău pentru ceea ce am făcut”.