Rețea de agenți ruși condusă de o fostă gardă de corp a ex-președintelui prorus Ianukovici, destructurată în Ucraina
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat miercuri destructurarea unei presupuse rețele de agenți ruși care strângeau informații despre serviciile de securitate și personalități publice din Ucraina și care era condusă de o fostă gardă de corp a fostului președinte prorus Viktor Ianukovici.
Acesta a fugit la Moscova în iarna anului 2014 pe fondul protestelor proeuropene fără precedent împotriva regimului său, relatează EFE și Unian.
Principalul agent în cadrul acestei rețele era Dmitro Ivanțov (48 de ani), fostul șef al securității lui Ianukovici și care l-a însoțit în timpul "evacuării" acestuia în Rusia în 2014, a precizat SBU într-un comunicat, în care afirmă că acesta fusese recrutat de serviciile de informații rusești pe când se afla încă în serviciul fostului președinte, scrie Agerpres.