
Revoltă spontană la ușa ministrului de Finanțe. Heiuș discută cu protestatarii
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat, vineri, că două persoane au demisionat în urma protestului spontan de joi de la Ministerul Finanțelor. Cele două persoane doreau transfer la Ministerul Fondurilor Europene.
Boloș a fost întrebat, vineri, câte persoane au demisionat după protestul de joi de la Ministerul Finanțelor: ”Două persoane au fost, care vor să plece la Ministerul Fondurilor. E mai atractiv din punct de vedere salarial, dar nu eu port vina aceasta a acestor salarii mici”.
Ministrul a precizat că se va strădui ca angajații să aibă salarii decente.
”Mă voi strădui ca oamenii să aibă salariile decente, pentru că este, instituția cea mai importantă a statului român, care este implicată în relația cu contribuabilii și de ea trebuie să avem grijă și de funcționari care lucrează”, a mai declarat Boloș.