Rezultat important pentru Rapid în Liga Campionilor la handbal feminin. Înfrângere pentru Gloria Bistrița5Foto© sport.ro

Rezultat important pentru Rapid în Liga Campionilor la handbal feminin. Înfrângere pentru Gloria Bistrița

, 5 știri, 42 vizualizări

Rapid a remizat în Norvegia, pe terenul lui Vipers, scor 30-30, în etapa a doua a Ligii Campionilor la handbal feminin. Giuleștencele ocupă primul loc în grupă și sunt neînvinse.

Rapid a obținut, sâmbătă, un rezultat mare cu Vipers Kristiansand, într-un meci extrem de spectaculos. Echipa din București a început meciul mai bine, iar după câteva minute conducea la o diferență de patru goluri. Norvegiencele au intrat în meci și au întors scorul în favoarea lor. Finalul primei reprize a găsit cele două echipe jucând pe contre, iar rapidistele au reușit să egaleze la 16 la chiar la ultima fază a primei părți.

Meciul s-a jucat pe contre și în repriza secundă. Ambele echipe au avut momente în care au condus. Cu 5 minute înainte de final, Rapid a profitat de avantajul numeric și a reușit să reducă din dezavantaj și chiar să conducă cu 30-29. Norvegiencele au reușit să egaleze la 30, iar ultimele secunde ale meciului le-au găsit pe rapidiste în atac și doar parada senzațională reușită de portărița gazdelor a salvat un egal pentru acestea