Român condamnat la 15 ani de închisoare în Rusia pentru că ar fi spionat pentru Ucraina3Foto© observatornews.ro

Român condamnat la 15 ani de închisoare în Rusia pentru că ar fi spionat pentru Ucraina

, 5 știri, 0 vizualizări

Un cetățean român a fost condamnat pentru spionaj în favoarea Ucrainei și a primit joi o pedeapsă de 15 ani de închisoare. Decizia a fost dată de o instanță din regiunea sudică Krasnodar, anunță Reuters.

„Tribunalul regional din Krasnodar l-a găsit vinovat de spionaj în favoarea Ucrainei pe cetățeanul român Adrian-David Kercio, care a fost descoperit de angajații administrației regionale a FSB, și i-a dat o pedeapsă de 15 ani de închisoare”, au spus jurnaliștilor ruși cei de la serviciul de presă al tribunalelor din regiunea Krasnodar.

„Tribunalul regional din Krasnodar a pronunțat sentința în cazul lui Adrian-David Kercio.

S-a stabilit că inculpatul, nefiind de acord cu politica Federației Ruse, inclusiv în ceea ce privește desfășurarea operațiunii militare speciale, dorind să acorde sprijin inamicului statului, în noiembrie 2024 a luat inițiativa de a contacta un angajat al Direcției Generale de Informații a Ministerului Apărării din Ucraina. Curtea l-a găsit pe Kercio vinovat de spionaj.