România – ce-a fost în 2025, ce va mai fi în 2026

Intrăm în 2026 ca după un marș lung prin noroi: armatele politice au rămas fără uniformă, fără disciplină și, mai ales, fără sens. Ne sunt livrate zilnic aceleași mici absurdități — scandaluri fabricate, războaie de orgolii, poze de vitrină, declarații care se anulează între ele — de parcă țara ar fi un reality-show cu buget public, iar noi, publicul captiv.

Când tragi linie, nu se vede încă un mare ”constructor de România”: un om sau o echipă capabilă să ridice o direcție limpede, să pună ordine în instituții și să țină drept o coloană vertebrală națională care scârțâie de ani buni.

În schimb, vedem câțiva politicieni care se străduiesc să-și păstreze profilul frecventabil, să nu se murdărească prea tare pe pantofii puterii, să iasă “acceptabili” în fotografiile de mâine. Iar în spatele lor — uneori lângă ei, alteori chiar în spatele ușilor închise — se mișcă o șleahtă imensă, cu reflexul furtului în sânge: oameni pentru care statul nu e comunitate, ci pradă, nu e contract social, ci oportunitate de capturat.