
România a transmis oficial PNRR-ul renegociat către Comisia Europeană
România a transmis oficial PNRR-ul renegociat către Comisia Europeană.
‘Vineri, ora 21:30, sediul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene: România a transmis oficial PNRR-ul renegociat către Comisia Europeană. Pentru efortul excepțional al acestor zile, mulțumesc colegilor mei din DGMRFSC care au lucrat zi-lumină în aceste săptămâni (inclusiv celor care lipsesc din poza noastră de azi), colegilor din toate ministerele pentru transmiterea în regim de urgență a planurilor sectoriale!. Le mulțumesc colegilor miniștri pentru implicarea lor și prim-ministrului Ilie Bolojan pentru întreaga susținere!’, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.
Autoritățile române așteaptă aprobarea formală de către Comisie și apoi decizia Consiliului ECOFIN.
Joi, Pîslaru a anunțat că Guvernul urmează să se reunească săptămâna viitoare într-o ședință extraordinară pentru a aproba memorandumurile privind prioritizarea proiectelor finanțate din PNRR.
El a precizat și ce memorandumuri ar urma să fie aprobate în ședința extraordinară de guvern la care s-a referit, întrebat în acest sens.