România este al treilea mare producător de petrol din UE – Eurostat© stirileprotv.ro

România este al treilea mare producător de petrol din UE – Eurostat

, 6 știri, 22 vizualizări

Cei mai mari producători de petrol din Uniunea Europeană au fost, în 2022, Italia (4,5 milioane de tone), Danemarca (3,2 milioane de tone) și România (3 milioane de tone), conform datelor publicate luni de Eurostat.

Conform acestor date, producția de țiței a UE a continuat să scadă în 2022, în pofida unei creșteri semnificative a prețurilor la petrol, ca urmare a invaziei rusești din Ucraina. Producția de petrol a UE a coborât în 2022 la un minim istoric de 16,3 milioane de tone, cu 7,4% mai puțin decât în 2021.

Luând în vedere un orizont mai lung de timp, producția de țiței a UE este în scădere începând din 2004, când a atins un vârf de 41,8 milioane de tone, ceea ce înseamnă că producția din 2022 a fost mai mică cu 61% comparativ cu maximumul istoric din 2004.