România, trimisă în judecată de Comisia Europeană pentru că „nu a epurat în mod corespunzător” apele uzate5Foto© bzi.ro

România, trimisă în judecată de Comisia Europeană pentru că „nu a epurat în mod corespunzător” apele uzate

, 7 știri, 52 vizualizări

Comisia Europeană a trimis joi România și Bulgaria în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru neîndeplinirea integrală a obligațiilor de colectare și epurare prevăzute în Directiva privind tratarea apelor urbane reziduale, arată un comunicat al Executivului european.

Comisia Europeană spune că atât Bulgaria, cât și România au beneficiat de derogări pentru a se conforma Directivei 91/271/CEE, a cărei scop este de a proteja sănătatea oamenilor și mediul prin prevederea cerinței ca apele uzate urbane să fie colectate și epurate înainte de a fi evacuate în mediu, însă nu a reușit să se conformeze.

„Orașele (aglomerările urbane) trebuie să creeze infrastructura necesară pentru colectarea și epurarea apelor lor uzate urbane. Apele uzate necolectate sau neepurate pot pune în pericol sănătatea umană și pot polua lacurile, râurile, solul, apele subterane și costiere”, potrivit comunicatului CE.