România trimite o aeronava militară pentru transportul a șase răniți grav în incendiul de la Crans-Montana9Foto© realitatea.net

România trimite o aeronava militară pentru transportul a șase răniți grav în incendiul de la Crans-Montana

, 19 știri, 38 vizualizări

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a anunțat vineri că o aeronavă militară românească este pregătită să decoleze pentru a transporta șase tineri cu arsuri grave, răniți în incendiul produs în stațiunea elvețiană Crans-Montana. Zborul va avea loc pe ruta Lausanne–Paris, în urma unei decizii a Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU).

Oficialul a subliniat că Armata României acordă sprijin umanitar fără a condiționa intervenția de costuri sau de existența unor fonduri prevăzute în buget. „Armata ajută fără a sta pe gânduri, fără a întreba cine plătește cheltuielile sau dacă au fost ori nu prevăzuți bani în buget. Aceste aspecte vor fi reglate în bugetul anului 2026”, a transmis ministrul într-o postare pe Facebook.

Radu Miruță a precizat că, dincolo de structuri și funcții, Armata înseamnă oameni care intervin pentru a salva vieți, indiferent de statut sau naționalitate. „Când cineva are nevoie, nu întrebi «de ce» sau «cât costă». Acționezi”, a afirmat ministrul.

În astfel de momente nu mai există granițe, bugete sau funcții, există doar oameni care îi ajută pe alți oameni
Radu Miruță,
Aeronavă MApN pregătită să ducă la Paris tineri răniți în incendiul de…