România va împrumuta 920 de milioane de dolari de la SUA pentru a cumpăra arme
Astfel, potrivit proiectului, „tragerile din împrumut vor fi efectuate de Ministerul Apărării Naționale, în limita sumei de 700 milioane dolari SUA și de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, în numele și pentru Compania Națională ROMARM S.A., în limita sumei de 220 milioane dolari SUA, prin Contul deschis de către Guvernul Statelor Unite pentru România la Federal Reserve Bank of New York – FRBNY, aferent Programului de vânzări militare în străinătate (FMS) și pot fi utilizate exclusiv pentru finanțarea cheltuielilor eligibile aferente unor contracte de achiziție, în conformitate cu prevederile Acordului de împrumut”.
Un aspect pozitiv al proiectului este că ar avea dobânzi puțin mai mici decât cele pe care le are statul român când face împrumuturi. Acești bani vor fi strict folosiți pentru achiziția de echipamente și tehnologie militare. România și-a exprimat deja intenția de a cumpăra avioane F-35 de la SUA și are în prezent și alte proiecte de înzestrare și proiecte care vor fi inițiate în curând. În categoria celor din urmă, sunt incluse:
- echipamente de geniu, mai precis, 218 complete de diverse tipuri, la o valoare de 17,5 miliarde de lei, prin procedură competitivă;