5Foto© hotnews.roRomânia va produce drone militare la Cluj, în parteneriat cu un gigant ucrainean
OVES Enterprise, companie românească de tehnologie specializată în sisteme autonome și aplicații bazate pe inteligență artificială, cu experiență în dezvoltarea și producția de drone, și EDRONE, unul dintre cei mai mari producători de drone din Ucraina, extind colaborarea începută în primii ani ai războiului și pun bazele producției comune de drone militare în România.
Proiectul prevede deschiderea unei unități de producție la Cluj-Napoca, integrarea tehnologiei Nemesis AI și transferul proceselor și know-how-ului necesare extinderii producției.
În cadrul parteneriatului, OVES Enterprise contribuie cu tehnologiile proprii, inclusiv platforma Nemesis AI, iar EDRONE aduce experiența operațională și know-how-ul dobândite în producția de serie și utilizarea sistemelor în condiții reale de luptă.