Românii au inundat cu mesaje contul de Facebook al cancelarul austriac Karl Nehammer6Foto1Video© romaniatv.net

Românii au inundat cu mesaje contul de Facebook al cancelarul austriac Karl Nehammer

, 6 știri, 52 vizualizări

Mai mulți utilizatori români ai platformei Facebook au publicat comentarii la cele mai recente postări ale cancelarului austriac, exprimându-și supărarea față de poziția Austriei privind aderarea României la Schengen.

„De ce nu acceptați România și Bulgaria în spațiul Schengen când, din punct de vedere economic, aduce mai multe beneficii Vestului Europei (…) Nu mai înțeleg Occidentul. Ați făcut greșeli foarte mari în trecutul recent”, a scris utilizatorul Ciprian Popa.

Flavia-Georgia Lazăr-Hurduban i-a scris cancelarului: „Totul e despre politică, nu-i așa, domnule Nehammer? Mai devreme sau mai târziu, veți pierde la propriul joc, fiți siguri de asta. Mai devreme sau mai târziu, noi (România) vom fi în cele din urmă parte din Schengen, iar voi veți rămâne în istorie, dar în partea tristă a istoriei. Vă doresc cele bune și sper că vă veți gândi la tabloul de ansamblu, pentru că asta e maniera corectă în care se face politică”.