Românii pot fi plătiți dacă reduc consumul de energie. ANRE a aprobat serviciul de flexibilitate a consumului. Cum funcționează2Foto© mediafax.ro

Românii pot fi plătiți dacă reduc consumul de energie. ANRE a aprobat serviciul de flexibilitate a consumului. Cum funcționează

, 4 știri, 0 vizualizări

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a aprobat, miercuri, în ședința Comitetului de Reglementare, Regulamentul privind serviciul de flexibilitate a consumului, un nou mecanism de piață prin care consumatorii eligibili, direct sau prin furnizori și agregatori, pot fi plătiți pentru reducerea temporară și voluntară a consumului de energie electrică, potrivit unui comunicat de presă oficial.

Noul mecanism introduce în piața de energie o resursă suplimentară: flexibilitatea consumului. Astfel, în anumite intervale, un consumator poate decide că este mai eficient economic să își reducă temporar consumul și să valorifice această flexibilitate pe piață.

„Serviciul nu este destinat exclusiv situațiilor de criză și nu reprezintă o formă de raționalizare a consumului. Participarea este complet voluntară, iar decizia aparține consumatorului, în funcție de propriile nevoi operaționale și de condițiile economice din piață”, a transmis ANRE.