Rompetrol vrea să rafineze cu 20% mai mult petrol la Petromidia© cotidianul.ro

Rompetrol vrea să rafineze cu 20% mai mult petrol la Petromidia

, 4 știri, 14 vizualizări

Rompetrol Rafinare ar putea ajunge anul acesta să proceseze 5,6 milioane de tone de petrol la rafinăria Petromidia, cea mai mare din țară, mult în creștere față de nivelul de 4,6 mil. tone din 2021, an în care activitatea unității a fost oprită trei luni de zile din cauza unui incident, scrie Ziarul Financiar.

De altfel, potrivit documentelor privind activitatea pentru anul acesta sunt prevăzute volume în creștere și pentru rafinăria Vega, dar și pentru segmentul de petrochimie.

Pe zona de investiții, grupul și-a programat un buget de 75,7 milioane de dolari, după cum reiese din programul de investiții pentru 2022, cele mai mari sume fiind deja alocate rafinăriei Petromidia, singura cu acces strategic la malul mării, în cadrul lucrărilor programate pe perioada reviziei planificate.