Rusia a continuat atacurile cu drone în noaptea de duminică spre luni. Un tânăr a fost rănit la Kiev2Foto© observatornews.ro

Rusia a continuat atacurile cu drone în noaptea de duminică spre luni. Un tânăr a fost rănit la Kiev

, 6 știri, 7 vizualizări

Resturile unei drone distruse deasupra Kievului au căzut luni dimineața în districtul de nord-est al capitalei rănind o persoană, a declarat primarul orașului Vitali Kliciko, informează Reuters, citată de Agerpres.

Forțele ruse au continuat să atace Kievul pentru a doua noapte la rând, după ce au tras o ploaie de rachete asupra capitalei ucrainene în noaptea de Revelion și mai devreme în cursul zilei de sâmbătă. Un tânăr de 19 ani a fost spitalizat în districtul Desnianski din Kiev, a anunțat primarul Vitali Kliciko pe Telegram, după ce resturi de dronă au căzut pe o stradă și au deteriorat o clădire din acest district.

Și Kirilo Timoșenko, consilier prezidențial, a informat că resturi de dronă au lovit districtul Desnianski din nord-estul Kievului, deteriorând o clădire. Cartierul, situat pe malul stâng al Niprului, este în principal o zonă rezidențială și cel mai populat cartier al capitalei.