Rusia și Belarus au încheiat Tratatul privind garanțiile reciproce de securitate
Rusia și Belarus au încheiat vineri, la Minsk, Tratatul privind garanțiile reciproce de securitate, care prevede, între altele, utilizarea armelor nucleare în fața unei amenințări externe, o referire clară la NATO, potrivit Reuters.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat, referindu-se la tratat, că logica evoluției evenimentelor dictează necesitatea unui astfel de document.
Vladimir Putin a aprobat luna trecută modificări care au redus pragul pentru un atac nuclear asupra Rusiei și au extins umbrela nucleară a Moscovei pentru a acoperi Belarus, un aliat cheie. Iar Alexandr Lukașenko, a aflat la putere în Belarus din 1994, a declarat în octombrie că orice utilizare a armelor nucleare rusești desfășurate în prezent în Belarus ar necesita acordul său personal.