
Rușii anunță că partidele de opoziție din Republica Moldova conduc la alegerile parlamentare
TASS a transmis luni dimineață că partidul de guvernământ a obținut 44,13% din voturi, iar partidele de opoziție au acumulat 49,54%.
Potrivit agenției ruse, partidele de opoziție din Republica Moldova, inclusiv Blocul Patriotic, care susține restabilirea legăturilor cu Rusia, au depășit Partidul Acțiunii și Solidarității, fondat de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, la alegerile parlamentare din țară. Agenția susține că citează Comisia Electorală Centrală din Moldova, în urma procesării a 100% din buletinele de vot interne.
„Partidul de guvernământ a obținut 44,13% din voturi. Blocul Patriotic a primit 28,25%, blocul pro-european Alternativa - 9,22%, Partidul Nostru - 6,35%, iar Democrația Acasă - 5,72%. Per total, partidele de opoziție au acumulat 49,54%. Partidul lui Sandu a reușit să obțină un rezultat mai favorabil datorită votului la secțiile de votare din străinătate, în mare parte în Occident, obținând 49,71% din voturi, cu 98,55% din buletinele de vot din toate secțiile de votare numărate, opoziția primind 44,38% din voturi”, au scris jurnaliștii ruși.