Șase fugari români au fost aduși înapoi în țară pentru a-și executa pedepsele
Ministra Justiției, Alina Gorghiu, a anunțat că alți șase fugari au fost aduși din străinătate, pentru a-și executa pedepsele în închisorile din România. Aceștia au fost condamnați pentru evaziune fiscală, furt calificat, infracțiuni rutiere sau înșelăciune.
„Se impune monitorizarea persoanelor aflate sub control judiciar. Obligația acestora de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere.Și am încredere că acest mecanism va deveni operațional.Însă, până atunci, luptăm constant să îi aducem acasă pe fugari.În cursul zilei de ieri și azi-noapte au fost aduși în țară 6 fugari”, a transmis Alina Gorghiu, într-un mesaj pe pagina sa de Facebook
Potrivit ministrei Justiției, cei sase dunt: Berki Ioan, adus din Marea Britanie și condamnat la 5 ani de închisoare pentru evaziune fiscală; Anton Fernando, adus din Italia și condamnat la 4 ani și 10 luni pentru furt calificat și infracțiuni rutiere; Neaga Constantin-Robert, adus din Italia și condamnat la 3 ani și 6 luni pentru loviri sau alte violențe; Sava Traian, adus din Irlanda și condamnat la 2 ani și 10 luni pentru înșelăciune; Petre Viorel Alexandru, adus din Marea Britanie și condamnat la un an pentru furt calificat; Stanciu Valentin Ionuț, adus din Marea Britanie și condamnat la un an pentru infracțiuni rutiere.