
Sectorul auto, vizat de investigații
„Autoritatea de concurență deține indicii cu privire la existența unor înțelegeri între cei șase importatori auto și membrii rețelelor lor autorizate de dealeri și reparatori auto, înțelegeri care au aptitudinea de a restricționa accesul concurenților (unități de reparații auto din afara rețelei autorizate și/sau distribuitori de piese de schimb de calitate echivalentă) la clienți, pe piețele pe care aceștia își desfășoară activitatea”, se arată într-un comunicat al Consiliului Concurenței.
Astfel, Consiliul Concurenței are suspiciuni că anumite prevederi contractuale ar putea determina proprietarii să realizeze operațiuni de întreținere a autovehiculelor și anumite lucrări de reparare a acestora, care nu sunt acoperite de garanție, doar în rețeaua autorizată a importatorilor și/sau folosind doar piese de schimb de origine, sub sancțiunea pierderii garanției autovehiculului.
„Garanția unui autovehicul nu ar trebui condiționată de realizarea unor lucrări care nu intră în garanție și care sunt plătite de proprietar doar în cadrul rețelelor autorizate sau cu utilizarea exclusivă a anumitor piese de schimb. O astfel de practică este nocivă pentru concurență și prejudiciază clienții", a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.