Șeful ASF, despre City și Euroins: În niciun stat nu exista așa ceva3Foto© realitatea.net

Șeful ASF, despre City și Euroins: În niciun stat nu exista așa ceva

, 6 știri, 33 vizualizări

City Insurance și Euroins erau „Muma Pădurii pentru populație”, a declarat luni Nicu Marcu,, președintele ASF, precizând că și-a propus să facă ordine îâmpreună cu colegii din ASF.

"Vreau să vă spun un lucru că la ambele companii se vehiculează ideea că sunt două falimente, două falimente, poate în ghilimele spus, pe mandatul nostru - sunt două falimente cerute de noi pentru că, știm foarte bine și știu foarte bine - că atunci când au venit cele două companii niciuna dintre ele nu era Albă ca Zăpada, ambele erau Muma Pădurii pentru populație și eu personal mi-am propus, alături de colegii mei, să facem ordine.

Li s-a dat posibilitatea și uneia și alteia să intre în legalitate. Nu-și dorește nimeni să aibă o piață distorsionată, dar în același timp nu-și dorește nimeni să țină niște companii care fac ilegalități", a menționat Nicu Marcu, la audierile din comisiile reunite de specialitate din Senat, potrivit Agerpres.