Șeful Biroului pentru Imigrări al Județului Caraș Severin a fost reținut
„A fost dispusă măsura reținerii față de MITRUȘ VALI, șef al Biroului pentru Imigrări al Județului Caraș Severin, a fost dispusă măsura controlului judiciar față de HUNIADI ANDREI-CĂTĂLIN, ONCICĂ CRISTIAN-ARTHUR, funcționari în cadrul Biroului pentru Imigrări Caraș-Severin, și P.C.S., administrator al unei societăți comerciale”, au anunțat anchetatorii.
În sarcina celor patru inculpați a fost reținută comiterea unor infracțiuni de luare de mită, dare de mită, abuz în serviciu, acces ilegal la un sistem informatic, comise în formă simplă și continuată, forma participației penale fiind autoratul, complicitatea și instigarea.
Anchetatorii au mai arătat că „se desfășoară cercetări cu privire la modalitatea în care angajați ai Biroul pentru Imigrări al Județului Caraș Severin ar fi încălcat, în schimbul unor sume de bani, dispozițiile legale prevăzute, atât în legislația primară pe linie de migrație, cât și în normele metodologice stabilite pe linie de muncă, în legătură cu admisia, șederea și dreptul la muncă al cetățenilor străini pe teritoriul României”.