Șeful militar al NATO cere companiilor din statele aliate să se pregătească pentru un scenariu de război
Președintele comitetului militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a îndemnat mediul de afaceri să se pregătească pentru un scenariu de război și să își ajusteze producția și distribuția în consecință, pentru a fi mai puțin vulnerabile în fața unui eventual șantaj din partea unor țări ca Rusia și China, relatează Reuters.
„Dacă ne putem asigura că toate serviciile și bunurile esențiale pot fi livrate orice ar fi, atunci acesta este un element-cheie al descurajării”, a declarat oficialul nord-atlantic, luni, la Bruxelles.
Vorbind la un eveniment al think tank-ului European Policy Centre, Rob Bauer a explicat că descurajarea merge dincolo de capacitățile militare, din moment ce toate instrumentele disponibile pot și vor fi folosite într-un eventual război.