3Foto© mediafax.roȘeful statului a vizitat marți Centrul de mari arși al Spitalului Clinic Județean de Urgență din Timișoara
Președintele Nicușor Dan a declarat că este important ca oamenii să știe că se întâmplă și lucruri bune în România, în contextul în care țara noastră este supusă unui război informațional, iar construirea unui spital de mari arși în 3 ani trebuie subliniată.
Șeful statului a vizitat marți, alături de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, și de cel al Proiectelor Europene, Dragoș Pâslaru, Centrul de mari arși al Spitalului Clinic Județean de Urgență din Timișoara, unde a amintit și de celelalte două unități medicale construite cu fonduri de la Banca Mondială.
Nicușor Dan: Avem 3 spitale de mari arși pe fonduri de la Banca Mondială, mulțumim pentru parteneriatul în sănătate și toate celelalte lucruri care, de asemenea, s-au întâmplat în România în ultimii ani cu finanțare de la Banca Mondială. Aici e aproape gata partea de construcție, 95%, și urmează echipamentul, la Târgu Mureș suntem undeva pe la 80%, iar la București suntem undeva la 50% pe acest proiect pe Banca Mondială la "Grigore Alexandrescu", unde am semnat autorizația acum 4 ani./editor Florin Lepadatu/