3Foto© hotnews.roSenatul a adoptat proiectul de lege pentru combaterea femicidului
La elaborarea proiectului au contribuit senatoarele USR Simona Spătaru și Cynthia Păun.
„Femicidul nu este doar o problemă a femeilor din România, ci una care privește întreaga societate. Cu toții am observat că numărul femeilor ucise a crescut alarmant. Discutăm despre prevenție, dar mai ales despre pedepse mult mai dure pentru cei care comit astfel de crime.
Femicidul va putea fi sancționat cu închisoare pe viață, având în vedere numeroasele cazuri în care agresori eliberați din detenție au recidivat, ucigând din nou după câțiva ani. Deși România dispune de instrumente legale – precum ordinele de protecție și incriminarea violenței domestice – aplicarea lor este adesea deficitară.
Este nevoie de instruirea polițiștilor și magistraților, de adăposturi funcționale pentru victime și de campanii publice care să schimbe mentalități”, a declarat Simona Spătaru, vicepreședinta Comisiei juridice din Senat.