
Sfarsit cumplit pentru o romanca de 40 de ani si fiica sa de 8 ani. Au fost gasite moarte in propria casa
Descoperirea șocantă a avut loc în dimineața zilei de 22 martie 2025, iar poliția a intervenit de urgență, constatând decesul celor două victime.
Principalul suspect: fostul partener al victimeiAnchetatorii au reținut imediat un bărbat de 35 de ani, fostul partener al femeii, tot cetățean român, pe care îl consideră principalul suspect al dublei crime. Poliția elvețiană a precizat că investigația se află în desfășurare, iar anchetatorii analizează atât scena tragediei, cât și istoricul relației dintre femeie și fostul său partener.
O vecină a victimei, care lucrase alături de ea timp de cinci ani, a declarat că întreaga comunitate este în stare de șoc. Aceasta a povestit că, în seara dinaintea tragediei, l-a observat pe fostul partener al femeii pe balconul apartamentului. De asemenea, vecina a menționat că bărbatul obișnuia să își viziteze fosta parteneră în fiecare weekend, însă în ultimele săptămâni vizitele încetaseră, ceea ce ar putea indica o posibilă separare.