Simona Halep este suspendată provizoriu din tenis pentru doping3Foto© a1.ro

Simona Halep este suspendată provizoriu din tenis pentru doping

, 5 știri, 198 vizualizări

Simona Halep (încă aflată pe locul 9 WTA) a fost suspendată în regim provizoriu, de Agenția Internațională de Integritate din Tenis, pentru un test pozitiv la substanța Roxadustat. Testul pozitiv, reconfirmat de-a lungul zilei de vineri, a venit în timpul celei mai recente ediții a Openului American.

Cu alte cuvinte, ultima dispută a sezonului, pe care dubla campioană de Mare Șlem a cedat-o contra Dariei Snigur la New York, capătă o nuanță cu atât mai amară. Atunci, românca ce nu împlinise încă 31 de ani a cedat în trei manșe, după ce o câștigase pe cea secundă cu 6 – 0. În aceeași lună august care a consfințit finalul stagiunii, inițial din rațiuni exclusiv medicale, Simona triumfase în premieră la Toronto.

Conform informațiilor digisport.ro, substanța interzisă în culpă se regăsește începând din acest an pe așa-numita listă neagră a WADA (Agenția Mondială Anti-Doping). Sursa menționată notează, de asemenea, că Roxadustatul se folosește împotriva anemiei, este un inhibator al prolil-hidroxilazei HIF și stimulează producția endogenă de eritropoietină și producția de hemoglobină și celule roșii din sânge.