4Foto© mediafax.roSindicatele cer retragerea proiectului Legii salarizării în sectorul public: Nu mai participăm la consultări
Legea salarizării bugetare, jalon din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) cu termen de îndeplinire 31 august 2026, ar aduce României, după adoptare, 770 de milioane de euro; sumă esențială în condițiile în care țara noastră, sufocată de grave probleme bugetare și de o criză politică majoră, riscă să se îndrepte spre colaps fără banii europeni.
Proiectul de act normativ a fost criticat de majoritatea categoriile profesionale și reprezintă un nou subiect de dispută politică. Social-democrații, de pildă, amenință că nu vor vota legea dacă fără amendamentele propuse de PSD. ”Este clar că, în actuala formă, PSD nu poate vota o lege care nemulțumește pe toată lumea și care taie din banii profesorilor, medicilor sau militarilor. Este exclus ca PSD să susțină această variantă. Repet, exclus”, spunea, la începutul săptămânii, liderul social-democraților.
Dincolo de criticile aduse proiectului, demersurile pentru adoptarea legii salarizării au întâlnit o piedică și în instanță. Curtea de Apel București a suspendat marți, la cereea Federației Sanitas, procedura proiectului legii salarizării personalului plătit din fondurile publice. Potrivit celor de la Sanitas, proiectul de act normativ „nu poate urma procedurile parlamentare, deoarece în parlament nu pot fi introduse și dezbătute proiecte de legi pe care Curtea de Apel le-a constatat, fie și în procedura ordonanței președințiale, vădită aparență de nelegalitate”.