Șofer fugar căutat în București, după ce a accidentat mortal un copil și a rănit grav un altul, în parcarea Parcului Pantelimon
„Astăzi, 28 iulie a.c., în jurul orei 19,30, prin apel 112, Brigada Rutieră a fost sesizată cu privire la producerea unui accident rutier pe Șoseaua Gării Cățelu, în parcarea exterioară a Parcului Pantelimon, în care a fost implicat un autovehicul și doi pietoni. După producerea accidentului rutier, conducătorul auto a părăsit locul accidentului, fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei”, informează Brigada Rutieră.
Potrivit sursei citate, s-a intervenit pentru aplicarea manevrelor de resuscitare asupra unuia dintre pietoni, copil în vârstă de 9 ani, însă medicii au constatat decesul acestuia.
„De asemenea, a doua victimă, un copil în vârstă de 7 ani, a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, arată Brigada Rutieră.