© romanialibera.roSoluții și măsuri viabile pentru criza apei din Prahova: Colegiul Medicilor intervine
Situația apei potabile din județul Prahova pune presiune nu doar pe cele cinci spitale din județ, ci și pe cabinetele medicilor de familie și ambulatoriile care nu își pot desfășura activitatea în siguranță.
Prof. univ. dr. Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din România, a purtat o discuție cu dr. Mihaela Petrovici, președintele Colegiului Medicilor Prahova, pentru a evalua blocajele generate de deficitul de apă potabilă.
Reprezentanții Colegiului subliniază că „apa reprezintă un element esențial, având, în același timp, o importanță primordială pentru întreaga comunitate. Este esențial să subliniem că, pe lângă spitalele din jud. Prahova, criza apei afectează în mod direct și cabinetele medicilor de familie și de ambulatoriu”.