
Sorana Cîrstea elimină o favorită pentru un loc în turul 2 la Dubai
, 6 știri, 20 vizualizări
Aflată în pericol de a părăsi TOP 100 cele mai bune jucătoare ale lumii, Sorana Cîrstea a gestionat perfect momentul dificil și nu i-a lăsat nicio șansă sportivei din Rusia în primul tur al turneului dotat cu premii totale în valoare de aproape 3,7 milioane de dolari.
Sorana Cîrstea a trecut de Kasatkina în 75 de minute și și-a asigurat 65 de puncte WTA și un cec în valoare de 23.500 de dolari prin calificarea în faza 16-imilor de finală.
În turul doi al competiției, Sorana Cîrstea dă piept cu americanca Alycia Parks, jucătoare venită din calificări și care, în turul I, a trecut de chinezoaica Xinyu Wang, 6-3, 6-3. Sorana Cîrstea și Alycia Parks, locul 74 mondial, nu s-au mai întâlnit până acum.