
Sorin Cîmpeanu: Luni, toate școlile din România vor putea să funcționeze cu prezență fizică
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat vineri, 14 ianuarie, într-o conferință de presă, „schimbări importante”, anume decuplarea „atât de rata de incidență a infectărilor, cât și de rata de vaccinare a personalului din învățământ”.
„Schimbările importante, în rezumat, sunt următoarele. Ne-am decuplat atât de rata de incidență a infectărilor, cât și de rata de vaccinare a personalului din învățământ. Parametrul, rata de vaccinare a personalului din învățământ, introdus în data de 5 noiembrie 2021, consider că a fost o motivație puternică pentru ca în prezent personalul din învățământ să fie cea mai numeroasă, în valoare absolută, categorie socio-profesională vaccinată, mult peste 70 la sută”, a spus Sorin Cîmpeanu.
Ministrul Educației a precizat că de luni, 17 ianuarie, toate școlile din România vor funcționa cu prezență fizică.