Sorin Grindeanu atac la Ilie Bolojan: Nu suntem în Coreea de Nord să aplaudăm toți3Foto© romanialibera.ro

Sorin Grindeanu atac la Ilie Bolojan: Nu suntem în Coreea de Nord să aplaudăm toți

, 5 știri, 32 vizualizări

Foto Facebook Ciprian Serban, 25 octombrie 2025

„Avem o dată, 28 noiembrie, până la care trebuie să avem un nou proiect, altfel vom pierde 231 de milioane de euro, fiind bornă în PNRR. Avem o nemulțumire socială, pe bună dreptate, legată de vârsta de pensionare, 48-49 de ani, de cuantumul pensiei, care trebuie să fie reparată. Și avem două posibilități.

Să mergem pe același drum, prin angajarea răspunderii, cu aceeași formă a legii, așa cum a propus în coaliție primul ministru Ilie Bolojan, sau să încercăm să vedem dacă există disponibilitate la dialog și din partea celorlalți, în mod rapid, să se facă un proiect de lege, astfel încât, până în data de 28, să apucăm să fie și promulgat și să nu pierdem acea sumă de bani”, a declarat sâmbătă, Sorin Grindeanu.

Cu o zi în urmă, Sorin Grindeanu afirma la Antena 3 CNN că declarația premierului Ilie Bolojan privind o alianță PSD-AUR este „ușor arogantă”. „Loialitatea nu exclude critica”, a mai spus social-democratul, întrebat de atacurile tot mai dese în interiorul Coaliției, însă a precizat că PSD nu urmărește demisia prim-ministrului.